Cadouri de Crăciun pentru cei care iubesc călătoriile

Cadouri de Crăciun pentru cei care iubesc călătoriile

20.12.2017 @ 06:12 PM

Încă nu ai terminat de cumpărat cadouri pentru cei dragi și ești în pană de idei? Dacă ai un prieten sau o rudă care iubește să călătorească, avem ideile perfecte pentru cadouri de Crăciun!

Cort

Este un cadou ideal pentru persoanele care merg cu cortul la munte, mare sau la festivaluri. Totuși, fă puțină documentare înainte, pentru a fi sigur că achiziționezi ceva potrivit și de calitate. Dacă nu ai suficienți bani pentru un produs de calitate, mai bine te reorientezi către un alt cadou.

Rucsac

Cu un rucsac e greu să dai greș, acesta fiind folosit de oricine, indiferent dacă preferă să meargă la munte sau la mare, să călătorească cu automobilul propriu sau cu avionul etc. Alege unul dintr-un material rezistent, impermeabil, cu multe compartimente.

Troller

Amicul tău se plânge mereu că trollerul s-a uzat sau că nu îi încap suficiente obiecte în el? Sau poate nici nu are troller și se chinuie mereu cu o geantă greu de transportat? Sigur va aprecia acest cadou!

Bilete de avion

În această perioadă poți găsi multe oferte „early booking”, care sunt bune din două motive: vei cheltui mai puțini bani, iar persoana care va primi cadoul are timp să strângă bani de cheltuială pentru vacanța respectivă, care va avea loc peste câteva luni. Totuși, ai grijă să își poată lua concediu atunci… și să își dorească să viziteze destinația.

Hartă „am fost acolo”

Dacă îi place să se laude cu locurile unde a fost, îi poți cumpăra o hartă pe care o poate răzui.

Carte Sudoku

Drumurile lungi sunt foarte plictisitoare dacă nu ai ceva de făcut, iar Sudoku este o activitate care îți pune mintea la treabă. Fă cadou o carte Sudoku celui care merge cu autocarul sau în zboruri lungi cu avionul.

eReader

Orice iubitor de lectură își dorește să primească cărți noi, dar variantele tipărite nu sut atât de utile în călătorii, mai ales dacă volumul pe care îl citește este greu. În schimb, un eReader este mult mai folositor – are o dimensiune mică, este ușor, iar pe el încap mii de cărți!

Borsetă specială

Siguranța este foarte importantă în vacanțe, iar o borsetă ține banii și actele ascunse de hoți. Dăruiește una specială pentru călătorii, cu mai multe compartimente.

Sursă foto: Deposit Photos