Cele mai atrăgătoare ruine ale lumii

Cele mai atrăgătoare ruine ale lumii

31.07.2017 @ 11:07 AM

Poate dacă vechii greci sau egipteni ar putea să se uite la noi în prezent, li s-ar părea ciudat cum ne grăbim să le vizităm fostele edificii, astăzi dărâmate, simple umbre ale măreției vechilor civilizații. Și totuși, unde sunt ruine sunt și turiști, admirând și fotografiind mostre impunătoare din vremurile apuse.

Pasiunea oamenilor pentru ruine a început în secolul al XIX-lea, odată cu dezvoltarea arheologiei și a Romantismului. Artiștii romantici au fost primii care au înfățișat ruinele ca obiecte estetice. Și chiar dacă lumea este plină de astfel de vechi monumente, noi vă vom ajuta să le găsiți pe cele mai atractive.

Acropole

Acropole

Chiar dacă te duci în Grecia mai mult pentru plajă și apele calde ale Egeei, este imposibil să-i ignori vasta moștenire culturală. Urme ale vechilor civilizații ale Eladei se află peste tot, deși niciuna nu este mai cunoscută și mai impunătoare decât cea aflată pe Acropolele Atenei.

Termenul „acropole” desemnează o citadelă construită pe un punct înalt – de obicei, o colină. Deși multe orașe grecești au astfel de centre, Acropolele Atenei atrage poate mai mulți vizitatori decât oricare alte ruine din Grecia. Cea mai impunătoare clădire a dealului este Partenonul, dar Acropolele include și alte temple cunoscute, precum Erechteion sau templul Atenei Nike.

Complexul a suferit cele mai mari distrugeri în secolul al XVIII-lea, în urma unui asediu venețian. Astăzi, grecii încă încearcă să restaureze clădirile, într-un efort financiar și logistic ieșit din comun.

Teba

Teba

Piramidele din Giza sunt pe lista oricui vrea să vadă minunile lumii, dar puține ruine sunt mai relevante pentru istoria Egiptului Antic decât cele din Luxor. Situat chiar pe malul Nilului, orașul modern este descris ca fiind unul dintre cele mai mari muzee din aer liber, datorită un numărului fabulos de ruine găsite aici – rămășițe a ceea ce a fost cândva Teba.

Cunoscut în trecut ca „orașul celor 100 de porți”, monumente ale vechii așezări pot fi văzute atât la est, cât și la vest de Nil. Pe malul estic se află complexele de temple Karnak și Luxor (unde puteți vedea edificii închinate nu doar zeilor, ci și unor faraoni precum Ramses al II-lea sau Hatșepsut), în timp ce pe malul vestic vă așteaptă necropolele din Valea Regilor și Valea Reginelor.

Pompeii

Pompeii

Pentru că sunt atât de multe ruine atrăgătoare în lumea înteagă, am decis ca, pentru lista noastră, să alegem un singur edificiu sau complex din fiecare țară. Când ne gândim la Italia, unul din primele lucruri care ne vin în minte este Colosseumul din Roma. Chiar dacă este cel mai mare amfiteatru care ne-a rămas din lumea antică și rămâne un simbol al Italiei, al Imperiului Roman și, în general, al săvârșirilor civilizației umane, el nu vă poate oferi la fel de multă informație despre viața romanilor pe cât veți găsi în ruinele orașului Pompeii.

Povestea, probabil i-o cunoașteți: în anul 79 al erei noastre, Muntele Vezuviu a erupt, îngropând orașul și locuitorii săi sub straturi peste straturi de cenușă vulcanică. Pompeii a fost redescoperit începând cu anul 1599. Deși astăzi vizităm rămășițele unei tragedii, cenușa a conservat extrem de bine elementele arhitecturale ale orașului, dar și statui și fresce cu valoare culturală inestimabilă.

Efes

Efes

În partea vestică a Turciei de astăzi se află un impresionant complex de ruine. Efes a aparținut în trecut civilizației elene, dar timpul, cotropirile triburilor gotice și un cutremur au distrus această bijuterie a lumii antice.

Însă Efesul continuă să fie admirat de turiști din toate colțurile lumii, deoarece ruinele găsite aici aparțin mai multor vechi civilizații: greacă, romană, bizantină. Poate cel mai impunător edificiu este Biblioteca lui Celsus, iar alte ruine care pot fi admirate includ Agora, Templul lui Hadrian și Nimphäum-ul lui Traian. Într-un trecut foarte îndepărtat, în Efes se afla una dintre cele șapte minuni ale lumii antice: Templul zeiței Artemis. Din păcate, doar câteva pietre au rămas din acest sanctuar care, acum mai bine de două mii de ani, lăsa cu gura căscată vizitatorii și credincioșii.

Angkor Wat

Angkor Wat

Cambodgia rămâne și în zilele noastre o țară destul de săracă. Deși este plină de frumuseți specifice Asiei de sud-est, majoritatea turiștilor o vizitează pentru un singur motiv: Angkor Wat. Complexul religios a fost construit în secolul al XII-lea în cinstea zeului hindus Vișnu, chiar dacă în timp a devenit un loc de venerație budist. Spre deosebire de majoritatea siturilor de pe lista noastră, el nu a fost niciodată complet abandonat.

Totuși, starea sa este una de ruină, chiar dacă lucrări de restaurare sunt executate și în zilele noastre. Exemplu prim al arhitecturii khmere, Angkor Wat rămâne cel mai mare complex religios din lume, turiștii având nevoie de mai multe zile pentru a-l vizita în întregime.

Petra

Petra

Considerat de UNESCO drept una dintre cele mai prețioase moșteniri culturale umane, Petra este o impresionantă cetate cioplită în stâncă, aflată în sudul Iordaniei. Construit în 312 î.Hr., orașul a servit drept capitală pentru triburile arabilor nabateeni, devenind un important centru comercial.

Construcția nu uimește doar prin aspectul său impunător, ci și datorită sistemului ingenios de colectare și distribuție a apei. Din nefericire, în 363 d.Hr. un cutremur a distrus acest sistem, dar și o parte din clădiri. Petra a fost redescoperită abia în 1812 și continuă să-și uimească vizitatorii până în zilele noastre.

Machu Picchu

Machu Picchu

Cele mai „înalte” ruine de pe lista noastră se află în Peru, la o altitudine de 2.430 metri deasupra nivelului mării. Incașii au construit cetatea Machu Picchu cândva în jurul anului 1450, dar au abandonat-o un secol mai târziu din cauza cuceririlor spaniole.

Situl a fost redescoperit abia în anul 1911, turiștii fiind rapid atrași nu doar de frumusețea amețitoare a fostului oraș, dar și de curiozitatea de a descoperi relicve ale Imperiului Inca – una din civilizațiile eradicate de conchistadorii spanioli. În acest scop, numeroase clădiri au fost recondiționate pentru a da vizitatorilor o mai bună privire de ansamblu asupra trecutului măreț, dar scurt și sângeros, al imperiului sud-american.

Stonehenge

Stonehenge

Puține ruine ale lumii au frapat arheologii mai mult decât celebrul complex megalitic Stonehenge. Se presupune că a fost construit cândva între anii 3.000 și 2.000 î.Hr., deși nimeni nu poate spune cu exactitate cum toate acele pietre au fost astfel amplasate.

Nici măcar utilitatea monumentului nu a fost determinată. Cea mai populară teorie este că a fost folosit de druizii vechilor celți, însă, din câte se știe, această civilizație a apărut la mult timp după ce Stonehenge a fost construit. Oricare ar fi adevărul, acest enigmatic complex de ruine rămâne unul din simbolurile Angliei.

Persepolis

Persepolis

În ciuda situației politice tensionate și a unor limite impuse de religie, Iranul este extrem de ofertant pentru turiști. Relieful variat și ieșirea la mare creează posibilități pentru vacanțe relaxante, iar bogăția sa culturală este greu de estimat. Poate cel mai frumos dintre orașele sale este Shiraz, orașul grădinilor și al moscheilor colorate. În nordul-estul său se află însă o moștenire la fel de prețioasă: ruinele orașului Persepolis.

Construit cândva în secolul al VI-lea, înaintea erei noastre, Persepolis a fost timp de sute de ani capitala Primului Imperiu Persan. A fost însă distrus după cucerirea lui Alexandru Macedon din 330 î.Hr. Chiar dacă monumentele rămase nu sunt atât de impunătoare, rămășițele palatelor și cele câteva sculpturi și basoreliefuri rămase ne întorc în timp, în luxul unuia dintre cele mai puternice imperii din istorie.

Chichén Itzá

Chichen Itza

În Mexic, turiștii au nenumărate ocazii de a descoperii misterele civilizațiilor pre-columbiene. Țara este plină de situri de ruine impresionante, precum Palenque, Tulum sau Teotihuacan, însă unul singur le întrece pe toate ca renume. Chichén Itzá este un vechi oraș mayaș, construit între secolele VIII și X ale erei noastre și cucerit de spanioli în secolul al XVI-lea.

Chiar dacă europenii l-au dat uitării și nu l-au administrat ca pe un oraș funcțional, numeroase ruine sunt încă în stare bună și ne-au oferit multe informații despre mayași, ale căror cunoștințe încă uimesc astăzi cercetătorii din vest. Pe lângă celebra piramida numită astăzi El Castillo – care a servit ca templu zeului Kukulkan, puteți vedea un teren sportiv, Templul Războinicilor, piramida Osario, observatorul „El Caracol” și multe alte monumente care ilustrează arta și modul de viață maya.

Știați că în 2007 au fost votate cele șapte noi minuni ale lumii? Petra, Machu Picchu, Chichén Itzá, dar și Colosseumul, fac parte din ele, demonstrând, încă odată, fascinația dăinuitoare ale omenirii nu doar pentru ruine, dar și pentru realizările monumentale ale strămoșilor săi. Sperăm că veți reuși să vizitați cât mai multe din ele.