Cele mai frumoase lacuri din România

Cele mai frumoase lacuri din România

11.05.2017 @ 11:05 AM

România ne ia mereu prin surprindere. Chiar dacă suntem născuți și crescuți aici, tindem să uităm de frumusețile ei, fie ele naturale sau făcute de mâna omului. Iar când le cunoaștem (chiar și pentru a doua oară), rămânem involuntar cu răsuflarea tăiată.

Despre munți, castele, mănăstiri și Deltă se tot vorbește. Nu la fel de des se scrie despre minunatele lacuri din România, destinații ideale pentru cei care caută relaxare în mijlocul naturii. Numărul acestor minuni este mult mai mare, dar, cum nu putem să le iubim pe toate în mod egal, noi am ales doar șapte.

Lacul Vidraru

Lacul Vidraru

Realizat în 1965 prin construcția barajului Vidraru pe râul Argeș, acest lac de acumulare a devenit celebru pentru priveliștea pe care o oferă asupra Munților Făgărași. Zonă turistică importantă, Vidraru este o oprire obligatorie pentru oricine încumetă celebrul Transfăgărășan.

Cei cu adevărat curajoși pot face bungee jumping de pe baraj, înfruntând înălțimea sa de 166 de metri. Cei care preferă sporturile cu mai puțină adrenalină pot vâsli pe Vidraru. Ar trebui să știe totuși că este considerat cel mai adânc lac din România, la 155 de metri.

Lacul Sfânta Ana

Lacul Sfanta Ana

Singurul lac vulcanic din România se află în masivul Ciomatu, județul Harghita. Fiind format în mod natural în craterul vulcanului stins, apele sale provin exclusiv din precipitații, făcând concentrația minerală a lacului extrem de redusă.

Gazele vulcanice emanate de sol reduc nivelurile de oxigen, făcând imposibilă dezvoltarea unei faune în apropiere. În același timp, Lacul Sânta Ana face parte din rezervația naturală Mohoș. Mai multe poteci îl leagă de Băile Tușnad, oferind turiștilor ocazii pentru drumeții spectaculoase.

Lacul Bucura

Lacul Bucura

Cel mai mare lac glaciar din România se află chiar în Parcul Național Retezat, la o altitudine de 2040 de metri. Chiar dacă nici nu se apropie recordul de altitudine pentru țara noastră (acela îi revine Lacului Mioarelor, aflat în Munții Făgăraș, la 2282 metri), priveliștea pe care o oferă îl face unul dintre cele mai spectaculoase lacuri din România.

Devenit un simbol al Parcului Național Retezat, toate traseele turistice duc către el, fiind imposibil de ratat de către vizitatori. Datorită acestui fapt, dar și a frumuseții înconjurătoare, mulți consideră malul Lacului Bucura un loc ideal pentru camping și relaxare.

Lacul Vulturilor sau Lacul Fără Fund

Lacul Vulturilor

Aflat în Munții Siriului, județul Buzău, lacul este înconjurat de legende. Prima și cea mai interesantă ține de a doua lui denumire. Conform unor localnici, lacul nu are fund, ci o legătură directă cu Marea Neagră. Un cioban și-ar fi aruncat bâta în lac, pentru ca apoi, după multe peregrinări prin toată țara, să o găsească în Dunăre.

A doua legendă a fost notată de Alexandru Vlahuță, conform căruia vulturii vin aici primăvara pentru a-și învăța puii să zboare, iar atunci când beau apa, vulturii întineresc.

Adevărul este că lacul are o adâncime de doar 2,5 metri, dar nu ne îndoim că, dacă vulturii vin aici, rămân o vreme, vrăjiți și ei de peisajul spectaculos.

Lacul Roșu

Lacul Rosu

La poalele Muntelui Hămașul Mare se află cel mai mare lac de acumulare natural din România. Lacul Roșu s-a format în urma unui cutremur din 1838, când un versant al muntelui s-a prăbușit. Legenda (căci avem din nou de a face cu una) spune că un sat întreg a fost distrus de acel cutremur, iar lacul poartă culoarea sângelui sătenilor și a animalelor lor.

Denumirea lacului vine, de fapt, de la Pârâul Roșu, care se varsă în el și ale cărui aluviuni prezintă o culoare roșiatică. Turiștii vin aici datorită aerului bogat în aerosoli, posibilitatea de a vâsli, dar și a pădurii scufundate care poată fi văzută pe lac, oferindu-i un aer misterios și magic.

Lacul Ochiul Beiului

Lacul Ochiul Beiului

Deși are un diametru de doar 15 metri, puține lacuri din România întrec Ochiul Beiului ca frumusețe. Aflat în Parcul Național Cheile Nerei, lacul este poate cel mai puțin accesibil din lista noastră, datorită traseului anevoios. Efortul devine însă binemeritat odată ce sunteți întâmpinați de apele sale albastru-verzui, atât de limpezi încât puteți vedea peștii care înoată fundul său.

Chiar și în timpul iernii, Ochiul Beiului nu îngheață, fiind alimentat de un izvor subteran. Astfel, numeroase păsări migratoare se odihnesc aici în anotimpul rece. În apropiere se află și cele trei cascade ale râului Beușnița, dându-vă un motiv bun pentru a continua exploararea Cheilor Nerei.

Lacul Albastru

Lacul Albastru

Țara noastră nu duce lipsă de unicate; în Maramureș se află nu doar unul din cele mai frumoase lacuri din România, dar și singurul din lume care își schimbă frecvent culoarea, în funcție de lumină sau de câți oameni înoată în el.

Lacul Albastru s-a format în urma prăbușirii unei galerii de mină. Compușii sulfuroși ai apei îi dau culoarea unică și schimbătoare care variază de la verde-albăstrui la albastru intens. Fiind considerat monument al naturii, Lacul Albastru a fost declarat rezervație naturală în 1977, iar în 2000, arie protejată. Chiar dacă este un obiectiv turistic important, zona este un loc ideal pentru o vacanță liniștită, romantică sau petrecută împreună cu familia.