Cele mai ieftine destinații din Asia

Cele mai ieftine destinații din Asia

19.07.2017 @ 03:07 PM

Ne imaginăm că avem nevoie de foarte mulți bani pentru a călători în Asia, în special în sudul și estul ei. Faptul este cât se poate de adevărat, dar asta se întâmplă doar din cauza prețurilor mari ale biletelor de avion. Orașe considerate scumpe, precum Tokyo, Singapore sau Hong Kong, se pot dovedi chiar mai ieftine decât destinații europene atractive, precum Londra, Veneția, Paris sau Copenhaga.

Totuși, chiar și pentru bugete restrânse, există numeroase oportunități de a cunoaște diferitele culturi din Asia. Iată câteva destinații pentru care chiar merită să strângeți banii necesari drumului până acolo.

Nepal

Nepal

Chiar dacă nu vă veți încumeta vreodată să urcați pe Everest, aveți toate motivele să vizitați țara peste care tronează cel mai mare munte. Nepal este una dintre cele mai sărace țări din lume, iar cele două cutremure din 2015 au încetinit considerabil dezvoltarea economică. Dar statul hymalaian își revine rapid, iar turismul său – încă neexploatat corespunzător – ar putea ajuta la creșterea nivelului de trai.

Capitala Kathmandu este un important centru cultural, fiind casa a numeroase temple și stupe budiste și hinduse. Nu mai puțin de șapte monumente sunt incluse în patrimoniul UNESCO, dintre care amintim Piața Durbar, Swayambhu (Templul Maimuțelor) sau stupa Boudha (unul dintre cele mai sacre locuri ale budismului tibetan). Deși hotelurile de lux nu lipsesc, puteți găsi cazare decentă începând de la 40 de lei pe noapte,

Aventurierii se vor îndrepta rapid spre orașul Pokhara, unul dintre cele mai importante centre turistice ale țării, cu prețuri și mai mici decât în Kathmandu. Cel mai scump element al excursiei va fi permisul de „trekking”, dar și plătirea ghidului care vă va conduce prin Munții Himalaya.

India

India

A șaptea cea mai mare țară din lume poate oferi multe vacanțe ieftine, dacă știți cum să vă planificați vacanța cu atenție. Chiar și în capitala New Delhi puteți plăti mai puțin de 100 de lei pe noapte pentru un hotel, iar în Agra (orașul unde se află Taj Mahal), prețurile sunt și mai mici.

Dacă vă săturați însă de aglomerația și poluarea marilor orașe, vă puteți îndrepta atenția în sud-est, către statul Goa. Fostă colonie portugheză, Goa a devenit un loc adorat de hipioți în anii ’70, datorită costului de trai extrem de mic și a plajelor superbe. Astăzi, Goa este cunoscut mai mult pentru petrecerile nebune de muzică electronică. Deși destinația a devenit foarte populară, plajele au rămas, iar prețurile sunt printre cele mai mici din toată Asia.

Sri Lanka

Sri Lanka

Poate niciun stat din lume nu vă va oferi vacanțe exotice la prețuri atât de bune. Țară insulară din sudul Indiei, Sri Lanka este o minune a naturii, relativ necunoscută. În 2015, capitala economică a țării, Colombo, a fost orașul cu cea mai mare dezvoltare turistică, semn că autoritățile au început să înțelegeaă cum să exploateze frumusețile țării. Chiar și în acest oraș puteți găsi hoteluri mai ieftine de 200 de lei pe noapte.

Probabil nu veți alege să rămâneți într-un singur oraș. Veți dori să vizitați numeroasele parcuri naturale ale insulei, precum Yala (unde veți găsi cei mai mulți leoparzi adunați într-un singur loc) sau Minneriya (celebru loc de adunare al elefanților). Și oferta culturală este variată; puteți vizita Sigiriya, o fortăreață masivă construită în stâncă, sau anticul oraș Anuradhapura. Dacă totuși, sunteți iubitori de plajă, Sri Lanka vă pune la dispoziție 1.600 de km de litoral.

Myanmar

Myanmar

Nu sunt prea multe de zis despre această țară, care, până în anul 2011, a fost o dictatură militară. Evoluția democratică începe să încurajeze și dezvoltarea turismului. Chiar dacă mai are mult până va deveni la fel de populară precum alte destinații din Asia, Myanmar (cunoscută și ca Burma) are multe de oferit căutătorilor de exotic.

Capitala turistică a țării este Yangon, cel mai mare și populat oraș din Myanmar. Hotelurile ieftine sunt ceva mai rare, dar puteți plăti mai puțin de 150 de lei pe noapte pentru condiți mai mult decât decente. Yangon este cunoscut pentru pagodele și templele sale. Cea mai renumită este pagoda aurie Swedagon, numită și Pagoda Dragonului.

Thailanda

Thailanda

Da, una dintre cele mai cunoscute destinații exotice din Asia de sud-est este mult mai ieftină decât ați crede. Chiar și în capitala Bangkok găsiți numeroase posibilități de cazare ce nu sar de 150 de lei. Veți fi în apropiere de plaje, veți putea vizita celebrul templu Wat Phra Kaew și nu vă veți sătura de celebra gastronomie locală.

Dacă însă doriți o ofertă și mai bună, renunțați la plajă și la aglomerația capitalei și mergeți în nord, în orașul Chiang Mai și bucurați-vă de atmosfera sa boemă, de peisajul montan și de numeroasele monumente budiste pe care le puteți vizita. Chiang Mai este unul dintre cele mai ieftine centre turistice din Asia, cu hoteluri unde puteți plăti chiar și 60-80 de lei pe noapte. O masă pentru două persoane (cu trei feluri) vă va costa în jur de 70 de lei.

Laos

Laos

Sărăcia și conducerea ineficientă a guvernului comunist împiedică țara Laos să se dezvolte la adevăratul ei potențial. Însă, industrializarea redusă dă țării un aer aproape sălbatic, iar frumusețile sale naturale o fac să pară un paradis terestru. Transportul fluvial este extrem de important pentru economia din Laos și reprezintă un mod bun prin care turiștii pot admira peisajele.

Cu o populație de doar 200.000 de locuitori, chiar și capitala Vienatine are aerul unui orășel de provincie. Pe lângă templele budiste pe care le puteți vedea aici, neapărat trebuie să vizitați și orașele Luang Prabang și ruinele Vat Phou.

Cambodgia

Cambodgia

Asia de sud-est are o istorie nefastă în ceea ce privește instabilitatea politică, dar poate nicăieri nu este mai tristă decât în Cambodgia. Desigur, au trecut mai bine de 30 de ani de la sângeroasa dictatură a Khmeriilor Roșii, iar astăzi Cambodgia încearcă să-și susțină creșterea economică.

Ca turiști, veți fi inevitabil atrași către celebrul templu hindus Angkor Wat, pentru care va trebui să mergeți în orașul Siem Reap. Pentru mai mult sau mai puțin de 100 de lei pe noapte, vă puteți bucura de hoteluri cu piscină, iar pentru o masă (cu tot cu băutură) nu veți plăti mai mult de 30 de lei. Vizitarea templului este, într-adevăr, scumpă, o singură zi petrecută printre ruine costând în jur de 150 de lei. Complexul Angkor Wat este însă atât de mare, încât e posibil să aveți nevoie de mai multe zile pentru a-l vizita, ceea ce, evident, va crește prețul.

Nu uitați că și capitala Phnom Penh este extrem de ofertantă pentru turismul cultural, iar prețurile sunt chiar mai mici decât în Siem Reap.

Vietnam

Vietnam

Această țară vă este probabil cunoscută datorită războiului cu SUA și numeroaselor filme care s-au făcut pe tema aceasta. Departe de brutalitatea prezentată pe ecran, Vietnam este astăzi o țară care, în ciuda regimului comunist, trece printr-o puternică dezvoltare economică. Turismul a fost exploatat pe măsură încă din anii ’90.

Cu o viață culturală activă, peisaje naturale spectaculoase, plaje cu nisip fin și ape albastre, dar și o gastronomie unică și încântătoare, Vietnam este una dintre cele mai atractive destinații din Asia și datorită prețurilor sale extrem de mici. Centrul cultural al țării este orașul Ho Și Min (cunoscut și ca Saigon), unde prețurile hotelurilor rar sar de 150 de lei pe noapte. Nu doar numeroasele monumente atrag turiștii în Ho Și Min, ci și apropierea sa de mare și de delta fluviului Mekong, una dintre cele mai autentice regiuni din Asia.

Citește și → Cele mai ieftine 10 capitale Europene