Sus

Alegerea suvenirurilor pentru cei dragi nu-i niciodată ușoară. În piețe sunt zeci, poate sute, de produse, care mai de care mai atrăgătoare. Cum să alegi? Ei bine, informează-te pentru câteva secunde ce are destinația de oferit și cumpără ceva cu personalitate. Nu neapărat scump, ci care să reprezinte locul din care vii. Când ne gândim la suveniruri, parcă vezi deja vasta colecție de magneți, căni și brelocuri. Nu mai este nimic captivant în asta, așa că hai să evităm capcanele turistice și obiectele comune. Poți găsi obiecte interesante, frumoase și utile, pe care chiar să le poți folosi în viața de zi cu zi.

8. Caligrafii personalizate (China)

Nu știm dacă alegi China pentru anul următor, dar e bine să știi ce să-ți sumperi dacă ajungi acolo. Caligrafia este una dintre cele mai proeminente părți ale culturii chineze, cu mii de ani de istorie. Dacă ești în căutarea unui suvenir adecvat din China, uită-te la imprimeurile ieftine ale caligrafiei chineze antice. Sunt frumoase dacă sunt folosite ca tablouri, de ce nu? Dacă, însă, bugetul îți permite, poți cumpăra caligrafie scrisă manual, dintr-o multitudine de locații din toată China, inclusiv Shanghai, Beijing sau orice oraș important. Poți opta la o personalizare mai în amănunt, mergând la un caligraf, pe care îl găsești pe străduțele turistice ale orașelor, care să-ți scrie numele de familie cu caractere chinezești. Cei mai mulți artiști vor avea o selecție de rame și perii de bambus, care să îți înfrumusețeze achiziția. Astfel poți afișa arta chineză la tine acasă.

7. Articole din piele naturală (Italia)

Când spui Italia nu spui doar pizza, paste și un breloc cu Vatican. Încă din Evul Mediu, articolele din piele din Italia sunt de renume mondial datorită eleganței și a durabilității. Astăzi, Italia este încă plină de încălțăminte de calitate, portofele, poșete și curele de neegalat în lume. Orașe precum Florența, Milano, Roma și Veneția sunt deosebit de bine dotate cu o multitudine de magazine cu produse din piele naturală. Pe lângă branduri mari, precum Gucci, Prada și Ferragamo, orașele au o mulțime de întreprinderi mici, de familie, care creează produse de înaltă calitate din piele, fără etichete și fără prețuri uriașe. Până la urmă, calitatea contează, nu brandul în sine. Ar trebui să ceri ghidului sugestii pe baza intereselor tale și să faci selecția acolo. Un portofel frumos din Italia ar fi suvenirul sau cadoul perfect pentru apropiați. Iar dacă vrei o vacanță în care să găsești numeroase atracții, printre care și zone de shopping, alege circuitele noastre.

6. Kit Kat (Japonia)

Dacă nu știați deja, Kit Kat sunt napolitanele acelea învelite în ciocolată… Vei crede că glumim, dar nu. În timp ce napolitanele occidentale Kit Kat sunt identice, cele din Japonia au arome proprii. Poți opta pentru napolitanele cu arome mai dulci, precum brânză dulce, căpșuni, banane Tokyo sau mere. Dacă ești mai îndrăzneț, ia-ți din cele cu pastă de fasole, cartof dulce copt, castan de toamnă sau cafea. Există și câteva arome care sună un pic înspăimântător. Anume, sosul de wasabi, migdale amare și sos de soia. Dar merită încercate, măcar așa, de curiozitate. Ia câteva și împarte-le cu prietenii. Ăsta da suvenir gastronomic, pe care să-l ții minte o viață.

5. Porțelan alb-albastru (Olanda)

Dacă îți place olăria, atunci ai putea auzi despre faianța alb-albastră cunoscut încă din anii 1600. Artizanii olandezi s-au îndrăgostit de stilurile tradiționale de porțelan albastru din China și au amestecat stilul oriental cu propriul lor stil, creând această formă specială de artă. Nativii și străinii deopotrivă sunt îndrăgostiți profund de modelele olandeze tradiționale și de colorarea frumoasă, unică. Porțelanul este de găsit atât sub formă de seturi de farfurii, cât și sub formă de plăci decorative sau vaze. Sunt modele foarte populare. Găsești multe locuri în care se vând produse hand-made din porțelan în Amsterdam.

4. Pietre de whisky (Irlanda)

Cunoscătorii de whisky din Irlanda au o creație perfectă pentru aceia dintre voi care apreciază o băutură bună, din când în când. În loc să pui gheață în următorul pahar de whisky, folosește  cuburile din „piatră” – roca neporoasă, inodoră, care nu va avea niciun efect asupra gustului impecabil al whisky-ului. Nu doar că îți va aduce băutura la temperatura perfectă, dar nu va dilua alcoolul așa cum o face gheața. În plus, o poți folosi pentru toate tipurile de băuturi! Alege-ți câteva în următoarea ta călătorie în Irlanda. Sunt perfecte pentru tine, sunt suveniruri nemaipomenite și, totodată, un bun motiv de conversație!

3. Fragmente din Zidul Berlinului

Zidul Berlinului este poate unul dintre cele mai iconice monumente istorice ale Germaniei. Mii de turiști merg la Berlin în fiecare an pentru a vedea ce a mai rămas din zid. Destul de interesant, magazinele de cadouri din apropiere vând ceea ce declară că sunt piese/bucățele reale ale zidului Berlinului! Cumpărând acest suvenir, gândește-te că vei lua literalmente o bucată de istorie cu tine acasă. Majoritatea încă păstrează nuanțele de graffiti de odinioară. Deși din punct de vedere tehnic nu există o modalitate reală de a verifica dacă acelea sunt chiar bucățele din zid, cu siguranță este va fi un motiv de conversație și o poveste interesantă de redat. Și, la finele zilei, nu poveștile și amintirile sunt cele mai importante la un suvenir?

2. Miere de cimbru (Grecia)

De câte ori n-ai fost în Grecia? Și de câte ori nu ai cumpărat ulei de măsline sau condimente drept suvenir? Ei bine, ține minte pentru viitorul sejur în Grecia: un suvenir unic și aromat îl poate reprezenta mierea din cimbru tânăr. Deși există multe versiuni îmbuteliate, în numeroase magazine locale mari, pentru un gust adevărat autentic, ar trebui să optezi pentru produsele unei afaceri mici, de familie. Mierea ar putea fi comparată cu nectarul zeilor greci, deoarece deține o aromă intens dulce infuzată, cu arome de plante. Mai mult, se spune că mierea conține proprietăți anti-cancer. Nu este nimic mai bun luat pentru acasă decât un borcan cu miere grecească autentică! Nu numai că va merge bine cu iaurt simplu, dar mierea poate fi folosită și în diferite moduri: la prăjituri și la clătite, de ce nu? 😊

1. Dantelă (Croația)

Eeee, daaa! Dacă te îndrepți spre Croația, fii atent la produsele lor superbe din dantelă! Dantela cusută manual este o tendință încă din epoca Renașterii, iar lenjeria croată frumoasă este adorată în toată lumea încă de pe atunci. Croația este cunoscută în special pentru modelele sale delicate, unice, cuplate cu calitatea și durabilitatea. Îți poți lua dantelă pentru o rochie sau poate pentru un model de broderie menită să-ți orneze masa de acasă. Alte produse din dantelă includ accesorii pentru păr. Orice ai alege, fii convins că vei lua cu tine acasă o lucrare magnifică, de tradiție.